Aeroportul din Roma. Destul de departe de oraş, ce pot spune. M-am trezit într-un tren destul de diferit ca înfăţişare de trenurile noastre. Înghesuială, oameni nervoşi şi extrem, dar extrem de gălăgioşi.

Ajungem în gară. Dau să îmi aprind o ţigară şi mi se spune că este interzis fumatul pe stradă, cu excepţia unor petice ici-colo de drum care au o pancartă cu "Loc destinat fumătorilor". Nu-mi dau seama exact care este conceptul de a fuma într-un metru pătrat neîngrădit în aer liber. Aşteptăm nerăbdători să ajungem la hotel. Aflăm că este grevă, în francezo-englezo-italiana noastră de studenţi la Jurnalism şi Ştinţele Comunicării.

Până atunci singura mea impresie despre Roma era că este o mare suburbie pustie şi fierbinte, cu plante exotice.

Plecăm de la hotel, cu gândul de a cuceri metropola. Primul impact cu metroul a fost ameţitor. Un fel de tren ca binecunoscutul metrou care circulă pe la Eroilor, plin de grafitti, fără să anunţe nicio staţie, fără să semnalizeze închiderea uşilor, şi cu o prăpădită hartă din care nu înţelegeam nimic.

Am ieşit din metrou la o staţie întâmplătoare, plictisindu-ne să stăm să numărăm noi singuri opt staţiii. Ieşim la suprafaţă şi rămânem fără cuvinte. În depărtare, celebrul Colloseum. Ruinele lângă. O poezie, ne-am spus noi, şi am pornit spre celebrele obiective turistice.

Colloseumul, impunător sub soarele mediteranean de martie, ne şoptea fragmente din cărţile de istorie. Arată la fel de spectaculos în realitate pe cum este şi în ilustrate. Nu departe de acolo, nişte ruine ale unui templu roman. Păcat că nu detaliau şi nu scoteau în niciun fel în evidenţă aceste obiective turistice, printr-o pancartă sau semn, noroc că aveam la noi hărţi informative.
Drumurile pietruite şi aglomerate din Roma erau pline cu Carabinieri, poliţia comunitară. Peste tot, bazilici cu un aspect foarte brut, necizelat, iar în pieţe, câte un obelisc, moştenire de pe vremea Imperiului.

Fontana di Trevi trebuie văzută. La fel şi Domurile. Dar, cu siguranţă, cel mai spectaculos este Vaticanul. O ţară într-un oraş. Vaticanul este spectaculos, ca arhitectură, ca atmosferă, ca simbol în sine, al creştinismului.

Spre seară, ne-am decis să ne plimbăm prin centru. Deodată, toată populaţia oraşului era foarte activă şi dornică să meargă la o plimbare. Gălăgie, şi încă ce gălăgie (italienii sunt cunoscuţi pentru felul răstit de a vorbi), mizerie, şi încă ce mizerie! Mucuri de ţigară, ambalaje, mai că te credeai în altă ţară. Peste tot, firmele mari îşi invitau clienţii la shopping. H&M, Mango, Zara, glitter-ul oraşului era spectaculos.

Am mâncat foarte bine, am avut ocazia să ne delectăm cu pizza, mozzarella, spaghetti, şi bineînţeles, gelato! Vă spun, îngheţată mai bună ca în Italia nu există!

După o zi aşa ameţitoare, ne-am petrecut ultimele ore din călătoria noastră plimbându-ne pe podurile de peste Tibru, făcând fotografii tuturor clădirilor atât de încărcate de istorie, şi atât de bine prezervate. Castele, poduri, statui, ruine, Roma este epică.

Nu pot să spun că duc dorul Romei. Este un oraş foarte agitat, dar pot spune că îi felicit pe italieni pentru modul în care ştiu să-şi vândă mândra capitală. Este, într-adevăr, un oraş spectaculos, cu acel iz de Mediterană, şi, din păcate, latinitatea implică gălăgie şi murdărie. Şi totuşi, aş mai vrea un gelato cu cafea şi fistic.

Ana Moca-Grama - www.Pasiunea.Eu